rugaciune deschisa

i’ve been angry with God today, again. and i don’t know if i’m sorry. i don’t want to be angry with You.

si stiu ca la o discutie fata in fata as pierde. sunt in situatia in care imi doresc mai mult desi nu merit mai mult. si totusi nu e vorba de meritat. doar ca pur si simplu ma sufoc si nu vad nimic.nicio iesire. si atunci renunt si in acelasi timp mi-e ingrozitor de frica de pedeapsa.si de Tine fiindca nu stiu cine Esti, nu te inteleg, nu Te mai vad asa cum o faceam candva. in orice caz furia nu ma ajuta deloc, si daca Dumnezeu e doar iubire eu sunt prea seaca momentan, si in consecinta mult prea departe de Tine. trebuie ca m-ai creat cu un motiv, nu cred c-ai fi irosit lut de pomana, si asta cer, o farama de menire, ca sa vad si eu pe unde s-o iau sa ma intorc la Tine, si sa pot fi fericita, asa cum ai ales Tu, daca ceea ce-mi doresc eu, e o cruce care nu-mi apartine. am spus ca nu urmez acel drum fiindca nu vad nimic in el, decat o moarte lenta, dar eu sunt oarba, si Tu trebuie sa-mi arati lumina.

nu stiu, imi pare rau.

i desperately need one big punching bag.

Disperare

De fiecare data cand incep sa cred

(Si totusi te-am rugat sa-mi spui, spune-mi macar..)

De fiecare data cand imi dau voie sa ma bucur,

(Apropo, stii ce mi-au zis? “Zilele astea esti iar andra pe care-o stiam,

andra de altadata”…)
De fiecare nemernica data

Tu pleci.

(Raman cu un “Te iubesc” pe buze poate-ai vrea sa-l auzi e bine ca nu-ti e de folos asculta-l.. trebuie sa-l tai din mine sa-l urlu  pana nu mai am  suflu pana cand imi sangereaza vocea se striveste in piatra se toceste in tine pana o sa se termine pana o sa stii …)

ma mint  sprijinita  intr-un alt curand

de fiecare data.

Eu nu mai stiu decat sa ma rog miseleste Doamne, vreau sa-l vad,

Sa-mi iau la revedere, Doamne ai mila, numai asta mai vreau

De ce te-ai mai intors de ce

Spune-mi nu exist spune-mi vezi-ti de viata spune-mi  mergi inainte toate tampeniile de rigoare

Fir-ar sa fie, spune-mi,  trebuie sa-mi spui

In halul asta in halul asta eu tot sper

Nu mai pot sa te pierd asa

Mi-e sila de mine

Nu mai pot…

ma fascineaza cum..

nu poti vedea in jurul tau decat o iubire si totusi nu faci nimic pentru ea.daca eu de-aici iti simt rana si frustrarea si controlul indarjit,care spune  “doar pana aici am voie sa simt, doar atat imi dau voie sa sufar, o sa ma uit inapoi doar cu coada ochiului si-o sa ma prefac ca mi-e bine”.cat orgoliu se poate ascunde si la fel de multa indiferenta pentru rest. nu e o acuzatie, e simpla constatare a faptului ca niciodata n-o sa pot ajunge la tine fiindca nu-mi dai voie, sau pentru ca am obosit si n-o sa fiu acolo cand in sfarsit o sa dai voie cuiva sau poate pur si simplu eu nu sunt si nu voi fi vreodata suficienta, nu e acolo ceea ce vrei si ce-am vazut eu a  fost o oglindire a propriei mele orbiri. capul mi se invarte , nu stiu ce-ar trebui sa-ti spun, ce mi-a servit drept realitate 2 ani suna acum ca o prostie copilareasca , mi-e frica de mor ca tot ce mie mi-a fost chin si amar sa-ti para ridicol, si sunt ingrozita de infima posibilitate sa nu fie asa..o iau razna si nu-mi mai am pavaza nici macar durerea iar seninatatea pare compusa din goliciune , tristete si prostie. as vrea sa stiu ce e in mintea ta ca sa se termine odata.nu te mai cunosc deloc. nu ma mai inteleg defel. i’ve never really had anything, so what the hell am i playing now?

hadaches and things i’ll regret

i did something really bad. i just made a fool of myself.again. so, ceea ce trebuia sa fie o excursie faina cu 4 tipe un tip plus o mata neagra s-a transformat intr-o dubiosenie in care in secunda 1 simteam arsuri de gradul 3 pe gatlej iar in secunda 30 abia daca imi mai simteam buzele. asta fiindca unii au luat fix trei inghitituri, dar trei inghitituri serioase de parca ar fi fost de apa proaspata ,de alcool 40%.

ca sa-mi aduc aminte de ce la mine C2H5OHúl nu functioneaza ca la restul lumii in sensul ca eu nu mi-s happy dupa ingerarea otravii, alaturi de faptul ca realizez subit ca sunt mandra  posesoare a unui ficat. but then again, distructive, and especially self-distructive activities work wonders in the bonding chapter, so, me and the kitten are now best friends.plus ca am aflat si o cale de a patrunde in cetatile medievale ale patriei fara a fi descoperiti de paznicii impartitori de bilete si curatatori de banii si-asa pe duca ai studentilor saraci.

ironia sortii

de ce doi oameni care stiu ca n-o sa-si mai vorbeasca vreodata se despart cu un “ne-auzim”?m-am razgandit. viata si-a recapatat umorul, momentan e de un haz pe cat de nebun, pe atat de negru.

posturi contradictorii

cand eram mica-mica reuseam foarte usor sa-mi conving mama sa mananc mai intai desertul, sau sa-mi dea jos de pe dulap papusa ei preferata (fusese si a ei de pe vremea cand era doar ceva mai rasarita ca mine si-o pastrase intacta pana cand m-am nascut eu) sau sa port pantofi si rochita nu doar in zilele de vizita. bineinteles ca dupa prajitura refuzam sa mai mananc masa de pranz, papusa pierdea un membru,doua si ramanea fara hainute, iar rochita isi abandona mereu  tesatura prin gardurile vecinilor. asa si acum. mi-am tot dorit si m-am tot rugat sa cunosc si eu acel ceva specific fiecaruia care-i arata pentru ce traieste si cam ce l-ar face fericit. am insistat, si exact ca atunci, am obtinut ce-am vrut, prea devreme. prea devreme ca sa stiu cum sa pastrez, dar suficient de tarziu cat sa-mi dau seama ce-am pierdut.si-acum stau si ma dau de ceasul mortii ca n-a mai ramas nimic inainte, si doar cenusa in urma. si ca mi se pare, in egoismul meu, prea greu si oarecum nedrept sa-mi fie rezervate numai zile in tonuri gri. fara desert, rochite si pantofi noi.da, si mai e si treaba aia numita omenie, care presupune indeplinirea sarcinilor, ajutatul aproapelui, si pusul eului manipulator acolo unde ii e locul, in speta la colt, cu un coif mare in cap, lovit cu hartii, si aratat cu degetul, ca o lighioana nemernica si lipsita de suflet ce s-a dovedit a fi.

in deriva

am mai terminat o dubla sesiune, am mai umplut un sac de cursuri ce-au urmat vremelnic drumul reciclarii, si-am ajuns din nou in etapa in care, dupa ce am luat o portie buna din mult ravnitul somn, imi dau seama cam cat de prost stau la capitolul perspective. ma urmareste in permanenta sentimentul ca undeva candva am cotit gresit si mi-am ratacit atat de tare calea, incat habar n-am unde sa ma intorc, daramite sa dibuiesc de-aici sensul corect.am ramas fara idei, umor sau nazuinte. ca si cum oboseala mi-a intrat in sange si cea mai buna solutie pentru tot e sa ma ascund bine sub patura si sa astept sa treaca furtuna, ca un copil mic, care temandu-se de intuneric, inchide ochii, nereusind decat sa se afunde mai tare in el.daca exista ceva destinat mie, un anume tel, o directie prestabilita, am fost suficient de oarba incat sa ignor toate semnele, precum si avertizarile cum ca m-am abatut de mult de la poteca, si-acum nu mai sunt in stare sa razbesc din balarii.am obosit sa alerg in toate directiile si tanjesc dupa un sfat, livrat daca se poate  intr-o mainera prieteneasca. ah well…

ramasitele sesiunii

ma doare capul, sunt incapabila sa mai asimilez un rand, si nici macar cantecelul cu “mai sunt doar 3, mai sunt doar 3…!” nu ma face sa-mi para mai interesanta sau mai inghitibila, digerabila si insusisbila ecuatia lui helmholtz..(F=U-TS  si derivatiuni pe tema, if curiosity strikes by any chance)…somebody shoot me..or save me, i’m not picky..

unele pete n-or sa se stearga

azi mi-am dat in petec si mi-am preparat o portie zdravana de pacate, fiindca se pare ca le duceam dorul, saracuta.sa zicem ca am avut parte de o zi care s-a tot ambitionat sa-mi dea pumni in fata de cate ori incercam sa ma ridic de pe jos iar maniera mea de riposta a fost sa fac harcea-parcea cam toate chestiile in care credeam.sa zicem si ca m-am gandit serios ca Dumnezeu nu e un nene prea de treaba, chiar daca nu mor de foame in Somalia si nici nu sta sa-mi cada casa in cap, cu tot cu mine. dupa care am stat sa-mi analizez sanatatea mintala, concluzionat ca nu mai am ce analiza, luptat cu sentiment de vinovatie pentru ce-am simtit, respirat adanc si sesizat ca furia prost directionata inca zace acolo. eh, si-acum, in timp ce ma scald in sentimentul de ticalosenie proprie, si  googalesc chestii de gen “how sick are you if you feel angry with God?”, ma gandesc ca ori  Dumnezeu e suparat pe mine si de-aia niciodata ce fac nu e suficient de bine, ba chiar e al naibii de prost, desi eu simt ca am ajuns la limita si mai mult de atat nu am ce da, sau eu sunt suparata pe El din acelasi motiv si-ajung sa-mi pun singura bete in roate, un talent binecunoscut al meu  de altfel, sau ambele..dunno, anyway, i’m losing it..so… stiu bine ca nu-s centrul universului, si ca in fond nu-s cine stie ce om cu cine stie ce probleme, dar tare aveam nevoie de-un zambet azi, si sa pot sa-mi trantesc minciunica cu “totul o sa fie bine..”, aveam nevoie de prezenta Ta cat de discreta pe-acolo..si-am fost suficient de muritor cat sa nu-mi dau seama pe unde Esti..imi pare rau, ce-ar fi sa fim prieteni din nou?

imi pare rau c-am pierdut controlul si-am fost scoprie si era cat pe ce sa bifez multe puncte din decalog.

imi pare rau.

imi pare rau.

……………………………………………………………………..